Una din cele mai cunoscute și tragice povești despre dramele de la Cazinoul din Constanța, a fost aceea a unui tânăr de 18 ani, Lazăr Derera. Acesta lucra la un negustor bogat care i-a lăsat o sumă importantă de bani, 600 lei, pentru a plăti mărfuri care urmau să sosească cu câteva zile înainte de 15 august 1913 la Gara din Constanța. Negustorul plecase la București și urma să revină după 16 august în Constanța.
Tânărul crescuse într-o familie săracă și ascultase poveștile cu mirajul câștigurilor la Cazinoul inaugurat în 1910. Împreună cu un prieten, a decis să joace 300 lei din banii cu care trebuia să achite marfa, dar i-a pierdut. La ideea de a merge la Cazino, contribuise și faptul că, dintr-o eroare, mărfurile întârziaseră deoarece furnizorul le trimisese din greșeală la Giurgiu, iar drumul până la Constanța ar mai fi durat 2-3 zile, fiindcă erau materiale neperisabile (stofe de lux).
În seara de 15 august 1913, tânărul a mers din nou la Cazino sperând să recupereze paguba și să rămână cu bani. Din păcate, nu a reușit. A cheltuit ultimii bani pe băutură, a petrecut cu o prostituată, apoi a plecat cu o birjă la Mamaia, lângă băile comunale unde s-a sinucis cu pistolul proprietarului (un Beretta italian, o armă foarte modernă la acea dată) pe care acesta îl lăsase acasă încărcat și la care tânărul avea acces.
Pe 16 august trebuia să achite mărfurile la Gară, pentru că seara, urma să vină patronul său și știa că acesta îl arunca la închisoare, dacă nu cumva îl și împușca.
Evident, nu numai acest tânăr sfârșise în mormânt după ce încercase să-și împlinească visul. Mulți jucători rămași complet faliți alegeau să se arunce pe stâncile în care izbeau valurile mării, murind înecați sau grav răniți de contactul cu stâncile.
Pentru presa vremii, moartea nefericitului tânăr a fost un prilej de acuzații la adresa închiderii Cazinoului, considerat un mormânt al moralității. Ba chiar, unii proprietari de ziar au încercat să ajute familia tânărului, să ceară despăgubiri morale de 10 000 lei, dar procesul a fost pierdut. Presa critica faptul că în marile centre de jocuri de noroc europene și naționale (Monte Carlo, Băile Herculane, Vatra Dornei, Sinaia), populația localnică nu are acces la mesele de joc sau ruletă. În Constanța însă, pe lângă cei cu bani, borfașii mărunți, speculanții, băieții de prăvălie se îngrămădeau la mese cu gândul ”marii lovituri”.
În comparație, la Sinaia, cu ceva timp înainte de construcția Cazinoului din Constanța, intrau zilnic 800 de turiști, mulți dintre ei funcționari, negustori, ofițeri cartofori, dar și ”Mitici” aflați în căutarea ”marii lovituri”, sau râvnind la favorurile vreunei dame din înalta societate. Evident că dramele erau la ordinea zilei: internări la ospicii, sinucideri, pierderea bijuteriilor, ceasurilor de aur, averilor, intrarea în mrejele cămătarilor.
Totuși, în jurul Cazinoului din Constanța legendele s-au țesut intens. Deși antreprenorii și comanditarii erau cunoscuți, s-a spus că un marinar a cărui fiică a murit la o vârstă fragedă (17 ani) ar fi ridicat Cazinoul ca să aducă voie bună, să uite de necaz, numai că spiritul fetei ar fi bântuit locul. Acel loc se află în apropierea vechiului port al Constanței și se spune că pe fundul mării zac vase începând din perioada greco-romană, continuând cu perioadele bizantină și turcă, chiar modernă. De fapt, vechea radă a vechiului port Constanța se află în adâncul Mării Negre, în apropiere de Cazino. Acest cimitir al vechilor nave alimentează legendele despre sufletele morților care ar agita valurile care izbesc Faleza Cazinoului din Constanța.
S-a spus că din cauza apropierii de vechiul port, locul Cazinoului ar fi fost inițial mormântul colectiv al unor soldați francezi morți în marș spre Crimeea (războiul din 1853-1856).
Cert este că detractorii Cazinoului considerau că întreaga clădire seamănă cu un dric. Într-adevăr, unele ornamente specifice stilului Art Nouveau erau preferate de antreprenorii de pompe funebre din Occident și trăsurile mortuare aveau și în România aceste elemente. Despre ferestrele Cazinoului, se afirma că semănau cu mormintele, iar decorațiunile de la colțurile fațadelor aveau aceleași influențe funerare.
Devenit spital de campanie, bombardat în Primul Război Mondial, Cazinoul a fost restaurat în anii 50, de muncitori proveniți din deținuții politici, care în pereții recondiționați și-au ascuns însemnări de nume, mesaje scrise pe diverse suporturi (saci de ciment, cartoane), descoperite după ce au început noile lucrări de reabilitare a Cazinoului.
Am amintiri frumoase din iulie-august, mereu cand lună era plină si cand mergeam la restaurantul care avea spre mare terasă. Nu imi amintesc daca mâncarea era bună, dar imi amintesc rasaritul de lună. Amintiri similare din Eforie Nord, o discoteca deschisă spre mare, in dreptul hotelurilor Delfinul, Medyza si Steaua de mare. hoteluri in care aveam de obicei cazare fara masa prin relația cu un contabil al stațiunii. Tarziu, am acces doar la plimbări, fotografii și mai nou, o tură cu roata mare instalată pe rog il spre port, azi liber.