Este cunoscut cazul eroului francez uitat din secolul al XVIII-lea, contraamiralul Jean Pierre Vanstabel (1744-1797) care în timpul confruntărilor anglo-franceze din timpul Revoluției Franceze, a luptat cu flota britanică în Marea Mânecii permițând aprovizionarea cu hrană a Franței, pe care atacurile engleze o puneau în pericol, distrugând navele care aduceau hrană din coloniile franceze de peste mări. O singură statuie din Dunkerque îi mai amintește prezența. După moartea sa, văduva lui nu a primit nici măcar o pensie din partea statului francez.
La fel a pățit și eroina greacă Mado Mavrogenous care și-a pus navele din proprietatea sa în slujba Războiului Grec de Independență din 1821. La bătrânețe, statul la independența căruia a contribuit, i-a refuzat pensia, deși Mado Mavrogenous sărăcise prin pierderea afacerilor sale.
Prima femeie amiral din istorie, grecoaica Laskarina Boubulina, luptătoare activă pentru independență la bordul propriei nave, Agamemnon, a murit împușcată într-un conflict cu o familie rivală, pe teme matrimoniale.
Nu se știe exact dacă un tânăr născut la Craiova, dar urmaș al unei familii de ardeleni veniți de peste munți, Horia Pompiliu Ioan Macellariu cunoștea aceste exemple, dar putem fi siguri că el cunoștea multe exemple de dăruire și sacrificiu ale ofițerilor de Marină în timpul bătăliilor navale pe care le studiase în școlile militare absolvite.
Contraamiralul Horia Pompiliu Ioan Macellariu (n. 10 mai 1894, Craiova, judeţul Dolj – d. 11 iulie 1989, București) a fost militar de carieră, servind în Marina Militară. A absolvit Școala de Artilerie, Geniu și Marină, ca sublocotenent la 15 iunie 1915. Erou în Primul Război Mondial, în 1926 a absolvit Facultatea de Drept, iar până în 1928 a obținut doctoratul în științe economice și politice, studiind apoi la Școala de Război Naval din Paris.
În anul 1941 a devenit şeful Statului Major al Marinei. În anii 1943 și 1944 a fost comandantul Forţelor Navale Maritime Române, iar în anii 1944-1945 a fost comandantul Şcolii Superioare de Marină. În anul 1944 a fost promovat la gradul de contraamiral. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului „Steaua României” și cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier la 21 mai 1944. A coordonat și comandat retragerea trupelor românești din Crimeea în primăvara anului 1944 (în zona Odessa-Sevastopol, Operațiunea 60 000, în condițiile unei dure contraofensive sovietice). Aceasta ar fi pe scurt cariera militară a contraamiralului Horia Macellariu.
Cu siguranță, momentul care i-a oferit locul în istorie a fost abilitatea politico-diplomatică de a salva Constanța de la distrugere în anul 1944, fără a se trage măcar un obuz.
În 23 august 1944, Guvernul Antonescu a fost răsturnat de către o conspirație conturată în jurul regelui Mihai, liderilor PNȚ, PNL și ai comuniștilor, cu sprijinul Armatei.
Luat prin surprindere, OKW-ul german a ordonat un atac aerian asupra Bucureștiului (generalul de aviație Gerstenbeg, contrar părerii generalului Hans Friessner a considerat că Luftwaffe va pune capăt revoluției românești), dar riposta americană de pe 26 august 1944 a pus capăt acțiunii germane de atac pe calea aerului. Inițial, răsturnarea lui Antonescu trebuia să se facă pe data de 26 august 1944, iar regele Mihai ceruse în secret americanilor să suporte aerian revoluția românească. O schimbare de ultim moment a dus la decalarea acțiunii pe 23 august, ceea ce a dus la atacul aviatic german pe 24 și 25 august 1944 asupra Bucureștiului. Americanii, care nu au mai fost anunțați și-au respectat angajamentul luat pe 26 august 1944.
Dacă în țară au început lupte între Armata Română și trupele germane, Dobrogea era un caz aparte. Peste 70 de nave de război și 5 submarine germane, bateria Tirpitz primiseră ordin să distrugă Constanța și trupele de acolo.
Se știe însă, că în rândul trupelor germane exista o stare de nemulțumire. Atentatul eșuat asupra lui Hitler din 20 iulie 1944 crease o isterie amplificată de SS și Gestapo, care voiau să controleze politic și ideologic Luftwaffe, Wehrmacht și Kriegsmarine, adică trupele aeriene, terestre și navale. Viceamiralul german Helmuth Brinkmann primise în plic ordinul de atac asupra Marinei române în Constanța. Trebuia practic menținută legătura cu trupele germane din Bulgaria, atât terestru cât și naval.
Și totuși, diplomatul Horia Macellariu a câștigat o victorie, fără a trage măcar un proiectil de pe puntea vreunei nave militare române. El era la curent cu ceea ce se petrecea în sânul trupelor germane și știa că Helmuth Brinkmann nu era un nazist convins, deși comandase yachtul de stat al lui Adolf Hitler, ”Grille”. Viceamiralul Helmuth Brinkmann, ca marinar îl știa pe amiralul Canaris, șeful Abwehr, serviciul secret militar german, desființat de Hitler în 1944, pe motiv de ineficiență (în realitate Canaris se afla printre ofițerii care au încercat încă dinainte de anul 1939 să îl elimine pe Hitler, fiind arestat după atentatul eșuat din iulie 1944 contra lui Hitler).
Practic, contraamiralul Horia Macellariu a mizat pe calitățile umane ale viceamiralului Helmuth Brinkmann și asta a fost decisiv. Viceamiralul Helmuth Brinkmann era un marinar încercat, participând la bătălia navală din Atlantic din 1941, în calitate de comandant al Crucișătorului ”Prinz Eugen”, bătălie menită să producă hărțuirea flotei militare britanice, soldată cu distrugerea celebrei nave de război germane ”Bismarck”.
Contraamiralul Horia Macellariu și generalul Costin Ionașcu, comandantul forțelor de uscat din Dobrogea, au reușit să îl convingă pe comandantul Forțelor Navale Germane, viceamiralul Helmuth Brinkmann să se retragă fără luptă cu toate cele peste 70 de nave de luptă (inclusiv 5 submarine) și să părăsească Portul Cosntanța, în data de 25 august 1944.
În data de 24 august 1944, comandantul Marinei Germane, viceamiralul Helmuth Brinkmann a fost invitat de contraamiralul Horia Macellariu la comandantul Diviziei 9 Infanterie, general Costin Ionaşcu „pentru parlamentări”.
Întâlnirea a avut loc în data de 24 august 1944, la orele 17:00, participând din partea română: generalul Costin Ionaşcu, comandantul Diviziei 9 Infanterie, comandant superior al Dobrogei, contraamiralul Horia Macellariu, comandantul Forţelor Navale Maritime şi comandorul Nicolae Bardescu, comandantul Litoralului Maritim şi Fluvial; din partea germană: viceamiralul Helmuth Brinkmann, comandantul flotei germane din Marea Neagră (din 22 noiembrie 1943). S-a discutat situaţia survenită în plan militar, prin întoarcerea armelor de către România şi instaurarea stării de beligeranţă cu Germania. În consecință, viceamiralului Brinkmann i s-a cerut retragerea din Portul Constanţa.
În data de 25 august 1944, ora 13:30, contraamiralul Hoira Macellariu, s-a întâlnit cu viceamiralul Helmuth Brinkman, în incinta Bateriei „Tirpitz” purtând o convorbire „în doi”, aceasta reprezentând momentul istoric cheie al salvării Constanței.
Iată ce își amintea contraamiralul Horia Macellariu: „Între patru ochi, am examinat împreună situaţia şi l-am determinat să se retragă fără luptă sau distrugeri, care ar fi făcut victime în populaţia nevinovată. Aşa se face că Portul Constanţa a rămas singurul port din care germanii s-au retras, fără a-l distruge! Din ceea ce ştiu acum, amiralul Brinkmann avea ordinul superiorilor săi de a pune mâna pe mine şi pe flota română, de a ocupa Constanţa şi de a rămâne acolo. Dar, procedând astfel, bătălia Constanţei, a litoralului românesc, a mării şi a Dobrogei s-a dat numai între mine şi amiralul german, acolo, în bateria „Tirpitz”. Astfel a fost salvată nu numai Constanţa, ci şi populaţia, portul şi instalaţiile, flota română, armamentul de coastă şi materialul, toţi marinarii şi soldaţii – atât români, cât şi germani -, iar portul a putut fi folosit imediat … de către sovietici”.
Comandamentul 9 Infanterie sosise deja, la orele 11:50, primise ordin de la Marele Stat Major: „Trupele germane vor fi dezarmate şi alungate peste frontieră în Bulgaria. Nici un german din Dobrogea nu trebuie să treacă în Muntenia”.
Contraamiralul Horia Macellariu, a transmis ordinul:„Navelor germane li s-a dat ultimatum de a părăsi portul. Toate navele vor avea echipajele la posturile de luptă. Nu se va trage decât la ordinul Comandantului Forţelor Navale Maritime sau în caz de agresiune germană. La magaziile părăsite de germani se vor pune santinele de la navele cele mai apropiate.”
Navele germane au ieșit din rada Portului Constanţa în ziua de 25 august 1944, în intervalul 15:30 – 18:30, germanii lăsând în funcțiune numai bateria „Tirpitz” ca să acopere retragerea navelor. La 26 august 1944, ora 02:30, bateria a fost minată.
Viceamiralul german Helmuth Brinkmann a transmis navelor germane aflate în larg semnalul: „Nici un act de agresiune împotriva românilor”.
Depozitele germane din Constanţa, bateriile antiaeriene de la Mamaia, Tataia şi Viile Noi au fost distruse în retragere.
Contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut în rezervă în anul 1945. După instaurarea regimului comunist în România, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, autorităţile comuniste l-au judecat, aducându-l în fața Tribunalului Poporului. Punctul de vedere al contraamiralului Horia Macellariu a fost redat în cartea apărută postum: În plin urgan, Editura Sagittarius, București, 1998:
”Pe germani i-a dezarmat marea. Dacă am fi încercat s-o facem noi, împotriva ordinelor pe care le aveam, inițiativa noastră n-ar fi reușit decât să creeze un dezastru național. Mi-ar fi fost ușor, dacă aș fi fost nebun, să ordon: Deschideți focul! Dar nici un amiral, în toată istoria războaielor navale, n-ar fi admis o asemenea soluție: să se bată în port! Dacă aș fi procedat totuși așa, probabil că acei oameni de la Tribunalul Poporului m-ar fi considerat un erou, deși în realitate n-aș fi fost decât un criminal plin de sângele camarazilor mei – puși de țară sub ordinele mele, să-i apăr, nu să-i ucid -, plin de sângele populației nevinovate, pe care trebuia s-o cruț, ca să nu mai pomenesc de mormanul de ruine în care ar fi fost transformată Constanța și localitățile din jurul ei”.
Contraamiralul Horia Macellariu a fost condamnat la închisoare în contumacie în anul 1946. Au reuşit să îl aresteze abia în anul 1948, fiind deţinut în închisorile de la Văcăreşti, Aiud, Râmnicu Sărat, Jilava, Dej şi Gherla.
Contraamiralul Horia Macelariu a fost eliberat în anul 1964 şi a trăit în libertate încă 25 de ani, până la decesul său, survenit în anul 1989, la vârsta de 95 ani.
Singura onoare care i-a fost făcută până acum, este că o corvetă a Marinei Militare Române a primit numele de contraamiral Horia Macellariu. Pe casa din Craiova există o placă memorială în amintirea lui.
Viceamiralul Helmuth Brinkmann (12 martie 1895 – Lübeck – 26 septembrie 1983 Diessen) și-a sabordat navele la Varna în 9 septembrie 1944, după ce o furtună i-a afectat multe dintre navele din flota sa. El s-a predat britanicilor, fiind ținut în detenție până în 1947. A decedat la 26 septembrie 1983 la Diessen, Landul Bavaria, în RFG.
În București există o stradă cu numele Horia Macelariu
Mai există o placă comemorativă pe casa din cartierul Militari, București unde a locuit în ultimii ani și vieții.minunat articol.multumim
Unde este casa unde a trait in ultimii ani acest erou a tarii noastre.
Eu stiam ca pe str Alexandru I Cuza. Dar n-am vazut placa .
Multumesc.