Armenac Manissalian și Kevork Manissalian au fost doi frați, armeni de origine, care au influențat economia și istoria modernă a Constanței.
Această familie de armeni s-a stabilit în Dobrogea, la începutul secolului XX, în contextul persecuțiilor armenilor de către turci. În total, au fost 4 frați: Armenac, Kevork, Garbis și Grigore.
Armenac Manissalian a reușit să edifice până în anul 1906 (perioada de construcție fiind 1903-1906) o casă impunătoare, ca un palat, purtând numele Palatul Manissalian. Planurile clădirii au purtat semnătura arhitectului român Ion Berindei. Palatul a dominat faleza doar 37 de ani, în perioada 1904 – 1941, când a fost bombardată de aviația sovietică, în urma declanșării operațiunii „Barbarossa” și a trecerii Prutului de către armatele nazistă și română.
Palatul Manissalian a fost construit pe Bulevardul Elisabeta, la intersecția cu Strada Revoluţiei din 1989 (alternativ s-a numit Strada Romană, Strada D.A. Sturza, Strada Karl Marx) în apropiere de Catedrala Sf. Petru şi Pavel.
Stilul de construcție a fost stilul ecletic. Palatul Manissalian avea două etaje, se prezenta ca un monovolum teşit la colţ. Fusese edificat prin dispunerea golurilor pe verticală, în mod regulat. Pe orizontală, se puteau remarca o serie de bosaje (bosajele sunt straturi orizontale de zidărie despărţite de rosturi sau nuturi). Frumuesțea clădirii era oferită și de un brâu, care ieșea în relief între parterul şi etajul l al Palatului Manissalian. Arhitectul a proiectat și plăci în consolă, pentru a susține balcoanele în stil francez. Deasupra etajului 2 exista un rezalit, suprapus de un atic.
Fiindcă Palatul Manissalian trebuia privit dinspre mare și de pe faleză, proiectul lui Ion Berindei a prevăzut ferestre foarte înalte, având parapetul jos (variind între 20 şi 40 cm), pentru parterul şi primul etaj al imobilului. Etajul 2 avea balcoane franţuzeşti care acopereau doar lungimea uşii (lăţimea de 40 cm.). Balcoanele aveau balustrada confecționată din fier forjat.
Aticul, care avea baluştrii, era înalt, acoperind panta mică a acoperişului, oferind imaginea unei mici terase. Ieșirea în consolă a construcției (bovindoul) era caracteristic Palatului Manissalian pe partea de nord a Bulevardului Regina Elisabeta.
Ferestrele şi uşile au fost prevăzute cu ancadramente late, ornamentaate în partea superioară. Palatul avea un mic gard din piatră şi fier forjat, nu mai înalt de 40 cm, care oferea o frumoasă perspectivă asupra clădirii.
Interiorul Palatului Manissalian îi justifica această calitate de palat. Camerele erau conectate între ele prin uşi late, glazvanduri, goluri arcuite. În aceste încăperi pereții erau acoperiți cu lambriuri de lemn având între dimensiuni între 1.50 – l.80 m înălţime.
Alte decoruri reprezentative erau brâurile şi stucaturile orizontale. Lambriurile acopereau în unele camere chiar tavanele. Pardoseala camerelelor era realizată din marmură, mozaic veneţian, parchet cu figuri geometrice. Pe jos erau covoare scumpe. Nu lipseau nici mobilierul de epocă, foarte luxos, nici tablourile valoroase.
Primii doi frați, Armenac și Kevork, au înființat compania „Frații Manissalian”, organizând exportul de cereale spre Austria și Franța. Ultimii doi frați, Garbis și Grigore, au înființat și ei o firmă în Franța, „Manissalian Frères”, dar moartea i-a răpit în 1923, cei doi sfârșind într-un accident de mașină.
Deși Armenac și Kevork au acționat ca binefăcători, reușind să aducă în România 2000 de armeni, ocupându-se de confortul lor, în Constanța și în București (unde au realizat un spital cu 250 de paturi pe Strada Armenească), convingând Guvernul României să îi primească, acceptând condiția guvernamentală ca statul să nu fie nevoit să contribuie cu bani pentru subzistența lor, problemele nu i-au ocolit.
Iarna anului 1927-1928 a fost foarte grea. Dunărea a înghețat, exact ca în perioada războaielor daco-romane din 101-102 î.Hr. Vapoarele fraților Armenac și Kevork Manissalian nu au putut să ducă grânele contractate la Viena. Practic, paguba de 25 milioane de lei a trebuit suportată de către cei doi frați. La aceasta se adăugau taxele de export, 7 milioane de lei, care se cuveneau statului român, iar statul român l-a arestat pe Kevork, dar și pe fiul lui, Ovanes. Se apropia Marea Criză, iar în 1932 România a fost la limita intrării în incapacitate de plată, deci 7 milioane de lei la buget ar fi fost o pagubă imensă.
Aici intervine un alt finanțist celebru, dintr-o familie evreiască parteneră de afaceri cu frații Manissalian, familia Kalmanovici, care avea reprezentanți inclusiv în Elveția, la Geneva. Falimentul firmei fraților Manissalian a fost declarat. Dar cei doi, în schimbul Palatului Manissalian și a altor bunuri (fabrici, nave de transport), primesc suma de 25 milioane de lei necesară acoperirii prejudiciului, Kevork și Ovanes fiind eliberați.
Familia Kalmanovici a vândut Palatul Manissalian Camerei de Comerț și Industrie din Constanța, fiind pe deplin exploatat în anii ’30 ai secolului XX.
După bombardarea Palatului, în vara anului 1941 (unul din bombardamente a fost redus ca intensitate, prin curajul lui Horia Agarici), locul a fost eliberat de ruine, în 1947, aici fiind construit Blocul SNC, într-un stil cubist.
0 Comments